Simona Halep a ajuns la Lausanne, unde încep audierile TAS. Nu va face declaraţii până la încheierea audierilor

Data publicării:
simona halep la antrenament
Simona Halep a ajuns la Lausanne, unde încep audierile TAS. Foto: Profimedia

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) confirmă faptul că audierea în cadrul arbitrajului privind procedurile de arbitraj a Simonei Halep împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) va avea loc de miercuri până vineri, la sediul TAS din Lausanne, Elveţia.

Potrivit TAS, părţile, martorii şi experţii vor participa la audiere atât personal, cât şi la distanţă, inclusiv Halep, care va fi prezentă în persoană. Audierea va avea loc cu uşile închise, deoarece niciuna dintre dintre părţi nu a solicitat o audiere publică.

Comisia TAS şi părţile la procedură au stabilit un calendar detaliat al audierilor. Audierea va începe la 7 februarie 2024, la ora 9:30 (10.30 - ora României), cu pledoariile de deschidere ale părţilor, urmate de depoziţiile martorilor şi ale experţilor.

Susţinerile orale de încheiere vor avea loc în ultima zi. Încheierea audierii ar trebui să aibă loc în jurul orei 15:30 (16. 30 - ora României), la 9 februarie 2024.

Comisia TAS desemnată să judece această chestiune este formată din Annabelle Bennett (Australia), preşedinte, Jeffrey G. Benz (SUA) şi profesorul Ulrich Haas (Germania).

La cererea părţilor, nu vor fi furnizate informaţii suplimentare cu privire la identitatea participanţilor (reprezentanţi, experţi şi martori).

TAS precizează că Halep nu va face nicio declaraţie pentru mass-media înainte de sfârşitul audierii.

În urma audierii, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.

În acest moment, nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea arbitrală finală.

În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.

În 12 septembrie 2023,Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026. 

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.

Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.

Aşa cum a anunţat, Simona a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în 24 octombrie, iar după lungi tergiversări, TAS a anunţat că acest caz va fi analizat în perioada 7-9 februarie 2024.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi martor la o succesiune. Detalii esenţiale din legea moştenirii
Digi FM
O femeie a fost prinsă la furat lavandă de două ori, în mai puțin de o oră, în Sectorul 6 din București. Ce...
Pro FM
Justin Bieber rupe tăcerea: „Nu-mi mai cereți să mă vindec. Știu că am probleme”. Mesajul postat de artist pe...
Film Now
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3. La doar 16 ani, Nakoa-Wolf va juca alături de tatăl său...
Adevarul
O diplomată româncă a fost bătută în Rusia, în apropierea hotelului unde era cazată. Oficialii europeni...
Newsweek
Schimbări majore la Casa de Pensii. Pensionarii care au cerut recalcularea vor lua banii mai repede
Digi FM
Ce le-a cerut Călin Georgescu susținătorilor săi după ce i-a anunțat că a fost amendat cu 200.000 de lei de...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în The Naked Gun. Scena surprinzătoare din TRAILER: "Ne-am...
UTV
Anca Țurcașiu și Călin Șerban, legământ de iubire pe viață: și-au tatuat un cuvânt care le unește numele