Vaticanul a lansat miercuri un videoclip de strângere de fonduri centrat pe nou-alesul papă Leon al XIV-lea, prin care îi îndeamnă pe credincioşi să sprijine misiunea acestuia în contextul gravei crize financiare cu care se confruntă Biserica Catolică, informează Reuters.
Acest elegant videoclip de un minut a fost proiectat pe ecrane uriaşe amplasate în Piaţa Sfântul Petru în faţa numeroşilor credincioşilor care aşteptau audienţa săptămânală a suveranului pontif, fiind distribuit apoi pe internet şi pe reţelele de socializare de Vatican News, scrie Agerpres.
Clipul începe cu prezentarea fumului alb care a anunţat alegerea papei Leon al XIV-lea pe 8 mai, urmată de o secvenţă cu primele cuvinte rostite de acesta în calitate de papă - "Pacea fie cu voi toţi!" - şi de imagini ce arată mulţimile de oameni care aplaudau şi aclamau, totul fiind acompaniat de o muzică blândă de pian.
Videoclipul îi îndeamnă pe oameni să doneze pentru Denarii lui Petru - un fond papal utilizat pentru a sprijini activităţile Bisericii Catolice şi operele sale de caritate, care, potrivit celor mai recente date disponibile, a primit donaţii de 48,4 milioane de euro în 2023.
Ţara natală a papei, Statele Unite, a avut cea mai mare contribuţie, reprezentând puţin peste 28% din suma totală, însă cheltuielile au depăşit cu mult donaţiile primite, fondul efectuând plăţi de 103 milioane de euro în decursul acelui an, a transmis Vaticanul.
"Prin donaţia voastră către Denarii lui Petru, oferiţi un sprijin tangibil în perioada în care Sfântul Părinte face primii lui paşi în calitate de Papă. Ajutaţi-l să răspândească Evanghelia în lume şi să întindă o mână de ajutor fraţilor şi surorilor noastre care se află în suferinţă", se afirmă în noul videoclip.
Deşi Vaticanul nu a mai publicat un raport bugetar complet din 2022, cel mai recent bilanţ contabil, aprobat la jumătatea anului 2024, includea un deficit de 83 de milioane de euro, au dezvăluit pentru Reuters două surse bine informate.
Deficitul din fondul de pensii a fost estimat la un total de aproximativ 631 de milioane de euro de directorul de finanţe de la Vatican în 2022. Nu a mai existat nicio actualizare oficială de atunci, însă mai multe persoane din interiorul Bisericii Catolice sunt de părere că acea sumă a crescut.
Editor : A.P.