Ucraina vrea să reducă exporturile de alimente, ca să-i calmeze pe fermierii polonezi: „Ar trebui să fim prieteni”

Data publicării:
fermieri polonezi care protesteaza
Blocadele de la graniţa polonezo-ucraineană au perturbat din noiembrie comerţul. FOTO: Profimedia Images

Ucraina este pregătită să limiteze afluxurile de exporturi în Uniunea Europeană, pentru a atenua temerile fermierilor polonezi, după ce Varşovia a ameninţat că va închide temporar graniţa pentru comerţ, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Economiei, Taras Kachka, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Kachka, care miercuri a fost la Varşovia pentru discuţii menite să detensioneze protestele fermierilor, nemulţumiţi de impactul exporturilor de cereale ucrainene pe piaţa locală, a anunţat că Ucraina ar putea folosi instrumente de monitorizare şi licenţiere pentru reducerea livrărilor, în cazul unor creşteri abrupte.

„Vom accepta ca exporturile să nu crească atât de rapid şi de brusc aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi. În prezent, predictibilitatea pieţei este mult mai importantă pentru producătorii şi exportatorii ucraineni decât extinderea agresivă”, a declarat Kachka, într-un interviu la Kiev.

Blocadele de la graniţa polonezo-ucraineană au perturbat din noiembrie comerţul

Deşi noul premier Donald Tusk face eforturi pentru a remedia tensiunile, blocadele de la graniţa polonezo-ucraineană au perturbat din noiembrie comerţul. Kachka a explicat că Guvernul de la Kiev intenţionează să adopte măsuri pentru detensionarea situaţiei. Astfel, Kievul vrea ca exportatorii să-şi trimită mărfurile doar cu autorizaţii de la autorităţile poloneze sau chiar să iasă „deocamdată” de pe piaţă, până se va calma situaţia, susţine oficialul ucrainean. Acesta a adăugat: „Trebuie să accelerăm discuţiile pentru a găsi o soluţie”.

Miercuri, Tusk a anunţat că Executivul ia în considerare închiderea temporară a graniţei cu Ucraina pentru comerţ, dacă nu se va ajunge la un acord convenabil, care să limiteze importurile de produse alimentare. Polonia plăteşte „un preţ prea ridicat pentru decizia de a lansa comerţul liber cu Ucraina”, a declarat premierul. Acesta a anunţat că în 28 martie oficialii din Ucraina şi Polonia se vor întâlni la Varşovia pentru a găsi soluţii la problema exporturilor de cereale ucrainene.

Săptămâna aceasta, 50.000 de fermieri polonezi şi susţinătorii lor au protestat la Varşovia

Săptămâna aceasta, 50.000 de fermieri polonezi şi susţinătorii lor au protestat la Varşovia, cerând măsuri din partea Guvernului şi modificarea politicilor de mediu ale UE, un motiv comun al protestelor din Europa.

„Fermierii polonezi sunt afectaţi de noile măsuri dure ale UE şi fermierii noştri suferă din cauza bombardamentelor. Dacă toţi suntem într-o perioadă turbulentă, sunt două opţiuni: să fim inamici sau prieteni. Cred că, luând în considerare dinamica relaţiilor noastre, inclusiv în agricultură, ar trebui să fim prieteni”, a afirma Kachka.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe...
Digi FM
Ștefan Mandachi, acuzat de iubita lui: "M-a amenințat cu moartea". Episod șocant în fața fiicei lor de nici...
Pro FM
Chris Martin, la plimbare cu fiul prin NYC. Moses are 19 ani și e combinația perfectă dintre Gwyneth Paltrow...
Film Now
Monica Bellucci, cuceritoare și la 60 de ani. Actrița italiană, de mână cu iubitul ei, Tim Burton, la...
Adevarul
Un supliment extrem de popular printre tineri ar putea crește riscul de cancer de colon. Avertismentul unui...
Newsweek
Consilierul lui Nicușor Dan despre contribuția de sănătate la pensie: Toți trebuie să o plătească
Digi FM
Cum a pierdut Andreea Bălan 90.000 de euro și de ce a renunțat la recuperarea pagubei: "M-am supărat și am...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
„Elefantul fantomă”, filmat pentru prima dată după cinci ani în Senegal: „Ar putea fi ultimul”
Film Now
Eric Dane, adevărul despre diagnosticul SLA care i-a schimbat viața: „E posibil să fiu luat de lângă fetele...
UTV
Goliath, țestoasa de 135 de ani, a devenit tată pentru prima oară: miracolul de la Zoo Miami