Oficial israelian: „A existat o coordonare deplină cu americanii” în atacul asupra Iranului. SUA neagă implicarea în atac

Data actualizării: Data publicării:
Israeli army says it launched strikes targeting Iran's nuclear program
Șeful armatei israeliene, Eyal Zamir (centru), alături de alți ofițeri IDF, în timpul lansării atacului asupra Iranului. Foto: Profimedia Images

Un oficial israelian a declarat pentru „Jerusalem Post”, după atacurile israeliene asupra Iranului, că a existat o coordonare deplină şi completă cu administraţia SUA.

„Am prezentat administraţiei americane dovezi privind progresul Iranului către obţinerea unei bombe nucleare. A existat o coordonare deplină şi completă cu americanii, a susţinut oficialul citat de Jerusalem Post și preluat de news.ro.

Purtătorul de cuvânt al forţelor armate iraniene a acuzat apoi Israelul că a desfăşurat atacuri împotriva Iranului cu sprijinul SUA.

Aceasta vine în contextul în care secretarul de stat Marco Rubio a transmis într-un comunicat: „În această seară, Israelul a acţionat unilateral împotriva Iranului. Nu suntem implicaţi în loviturile asupra Iranului, iar prioritatea noastră principală este protejarea forţelor americane din regiune.”

„Preşedintele Trump şi administraţia au luat toate măsurile necesare pentru a proteja forţele noastre şi menţin un contact strâns cu partenerii noştri regionali. Să fie clar: Iranul nu ar trebui să vizeze interesele sau personalul american”, a spus Rubio.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din România unde oamenii trăiesc ca acum 100 de ani. Nu există mașini și nici electricitate. Nici...
Digi FM
Un bărbat s-a mutat de patru ani într-o peșteră și spune că munca și căsătoria sunt „o pierdere de timp”. A...
Pro FM
Raluka, adevărul despre relația cu iubitul ei: „E singurul care m-a liniștit. Mi-a arătat ce înseamnă iubirea...
Film Now
Primele imagini cu Jeremy Allen White în rolul Bruce Springsteen, în „Deliver Me From Nowhere”. The Boss...
Adevarul
Un luptător român din trupele speciale israeliene dezvăluie ce se ascunde în spatele războiului cu Iran. Cât...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mai mare de 3.500 lei vor plăti contribuții la sănătate.Câți bani pierd?
Digi FM
Ce le-a cerut Călin Georgescu susținătorilor săi după ce i-a anunțat că a fost amendat cu 200.000 de lei de...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Julia Roberts, imagine rară cu fiul ei, care a împlinit 18 ani. Utilizatorii de internet, reacții în lanț...
UTV
Raluka, mărturisiri emoționante despre povestea de dragoste pe care o trăiește