Parlamentul Portugaliei a aprobat creșterea vârstei minime legale pentru căsătorie de la 16 ani la 18 ani

Data publicării:
Hands in marriage
Foto: Profimedia Images

Parlamentul portughez a aprobat vineri creşterea vârstei minime legale pentru căsătorie de la 16 ani, cât este în prezent, la 18 ani, dând undă verde unei propuneri a Blocului de Stânga (BE), care va trece printr-o comisie legislativă înainte de a fi supusă din nou unui vot final în plen, informează EFE, preluată de Agerpres.

Iniţiativa BE a primit sprijinul tuturor partidelor cu excepţia forţelor care alcătuiesc coaliţia de guvernământ, PSD (conservator) şi CDS-PP (creştin-democrat), şi a formaţiunii Iniţiativa Liberală (IL), care s-a abţinut.

În propunerea sa, BE reaminteşte că de ani de zile Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a atras atenţia asupra aspectului „negativ” reprezentat de faptul că în Portugalia continuă să fie permisă căsătoria la vârsta de 16 şi 17 ani cu autorizaţia părintească sau a tutorelui, deşi se consideră că vârsta majoratului este de 18 ani.

BE a afirmat că aceste căsătorii timpurii afectează în principal fetele. Conform datelor Eurostat, între 2012 şi 2022 în Portugalia s-au căsătorit 1.051 fete şi 303 băieţi cu vârste de 16 şi 17 ani . A menţionat, de asemenea, că între 2023 şi 2025 s-au înregistrat 836 de căsătorii „între copii, timpurii sau forţate”, dintre care 558 au fost uniuni informale fără valoare juridică.

În paralel, Adunarea Republicii (parlamentul unicameral al Portugaliei) a respins o iniţiativă a grupului de extremă dreapta Chega care urmărea, de asemenea, creşterea vârstei minime legale pentru căsătorie la 18 ani. Iniţiativa parlamentarilor Chega, care a încercat să facă o legătură între acest tip de căsătorie şi comunitatea romă, a fost respinsă de toate partidele, cu excepţia CDS-PP şi PAN, care s-au abţinut.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie...
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Care este cea mai recomandată nucă pentru reducerea colesterolului, potrivit nutriționiștilor
Newsweek
Surpriză. Secretarul Casei de pensii ar putea ajunge ministrul Muncii. Câștigă 12.000 de lei
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills