Cinci persoane reținute și două sub control judiciar, într-un caz trafic de substanțe psihoactive aduse din Olanda. O doză costa 15 lei

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ

O grupare care vindea substanţe psihoactive în Bucureşti şi Ilfov a fost destructurată de poliţişti şi procurori, după mai multe percheziţii. Substanţele, vândute cu 15 lei doza, erau aduse din Ţările de Jos prin intermediul firmelor de curierat. La percheziţii s-a descoperit şi heroină, iar cinci persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar.

”Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a 7 persoane, cu vârstele cuprinse între 20 şi 51 de ani, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În sarcina uneia dintre persoanele cercetate, o femeie de 51 de ani, s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc”, a transmis, vineri, IGPR, potrivit News.ro.

Dursa citată a precizat că, începând cu luna ianuarie 2025,  5 dintre persoanele cercetate ar fi constituit, în municipiul Bucureşti, pe criterii familiale, un grup infracţional, la care ar fi aderat, ulterior, alte două persoane, în scopul obţinerii unor importante beneficii materiale din comercializarea de substanţe psihoactive.

„Gruparea de criminalitate organizată, cu o structură ierarhică definită, ar fi procurat substanţe interzise atât din România, cât şi din Ţările de Jos, (prin intermediul unor firme internaţionale de curierat), în scopul comercializării către consumatori stradali din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. Liderul grupului ar fi stabilit locul de depozitare a substanţelor, precum şi porţionarea lor, în vederea punerii în vânzare, ceilalţi membri acţionând doar din dispoziţia şi sub controlul acestuia, preponderent pe palierul de comercializare”, a transmis sursa citată.

Potrivit acesteia, în luna februarie 2025, liderul grupului infracţional a fost încarcerat pentru executarea unei pedepse privative de libertate, o parte dintre atribuţiile sale fiind preluate de alte două persoane cercetate.

„Cantităţile de substanţe psihoactive, deţinute de către gruparea de criminalitate organizată, ar fi fost mutate din locurile iniţiale de depozitare şi ascunse în alte locaţii din sectoarele 4 şi 5 ale municipiului Bucureşti. Persoanele cercetate ar fi comercializat dozele stradal, cu 15 lei.De asemenea, pentru a maximiza profitul, acestea ar fi organizat vânzarea «în ture», acoperind întreaga zi”, au mai precizat anchetatorii.

Aceştia anunţă că au fost indisponibilizate diverse cantităţi de substanţe interzise (N-Ethylnorpentedrone) şi heroină.

„Cele 9 percheziţii domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, 12 iunie, în municipiul Bucureşti, au dus la descoperirea şi ridicarea a aproximativ 6 kilograme de substanţă psihoactivă, depozitată în mai multe pungi, 85 de pliculeţe cu substanţe psihoactive, mai multe comprimate, obiecte purtând urme de substanţă, peste 14.000 de lei, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă”, a mai transmis Poliţia.

Cele şapte persoane au fost reţinute, pentru cinci fiind formulată cerere de arestare preventivă. Celelalte două au fost plasate sub control judiciar.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să-ți cureți singur aparatul de aer condiționat. Ce trebuie să faci în fiecare lună ca să respiri aer...
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă...
Newsweek
Ministrul muncii care se ocupă de pensii, ales prin concurs de PSD. Ce șanse are Bucura Oprescu?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills